Mărturisirea păcatelor

ISTORIA A DOUA

Îtr-o altă cetate, era o femeie bogată şi de foarte bun neam. Ea a făcut un păcat foarte urâcios şi nu l-a spus la duhovnic, pentru  ruşinea faptei, ca să nu-l afle şi altcineva.
Într-o zi s-a întâmplat ca un ieromonah, de la o mânăstire de departe, care mergea cu ucenicul său să se închine la Sfântul Mormânt din Ierusalim, a trecut pe acolo.
Femeia văzându-i în biserică la o Sărbătoare mare când slujeau Sfânta Liturghie, şi-a pus în mintea ei gândul, ca să se spovedească la el, fiindcă era străin şi nu o cunoştea şi altfel nu se putea ruşina de el pentru păcatul ce l-a făcut.
Deci s-a dus într-un colţ al bisericii şi a început să-şi spună toate păcatele sale. Însă când a vrut s-ă şi spună şi păcatul ei cel mare, pe care nu-l spusese la nici un duhovnic, i-a venit atâta ruşine din lucrarea diavolească, încât a roşit şi nu putea să-l spună.
Dar ucenicul duhovnicului, om simplu şi îmbunătăţit duhovniceşte, stând deoparte în celălalt colţ al bisericii, vedea în timpul Spovedaniei cum iese din gura femeii un şarpe la fiecare păcat mărturisit, iar la urmă a văzut un şarpe foarte mare care de trei ori a scos capul afară din gura ei, vrând să iasă afară, însă s-a tras înapoi şi n-a ieşit.
După aceea a văzut ucenicul acela cum şi ceilalţi şerpi care ieşira mai înainte s-au întors înapoi şi au intrat din nou în femeie, fiindcă nu a spus şi celălalt păcat care era cel mare. Deci acel mare păcat nespus, acel şarpe, a tras înapoi toate păcatele mărturisite.
Duhovnicul, la sfârşitul Spovedaniei, a dezlegat-o şi a plecat împreună cu ucenicul lui.
Pe drum ucenicul uimit i-a spus vedenia ce o văzuse el în timpul Spovedaniei. Atunci duhovnicul a înţeles pricina vedeniei şi s-a întors înapoi ca să arate femeii vedenia şi să o îndemne să spunnă şi păcatul cel mare şarpele cel mare pentru al scoate din ea.
Ajungând la casa ei, au găsit-o moartă şi plângând ei au făcut rugăciune la Dumnezeu ca să le descopere ce s-a întâmplat cu sufletul ei. Şi iată că o văd pe dânsa, în vedenie, şezând pe un înfricoşător balaur şi alţi doi şerpi o necăjeau şi o chinuiau cumplit. Atunci a zis către dânşii: ,,Eu sunt acea ticăloasă femeie care m-am mărturisit astăzi şi fiindcă nu am spus un păcat pe are l-am făcut, m-a dat Judecătorul să mă omoare acest balaur şi să mă ardă în focul cel veşnic, fiindcă m-a aşteptat atâta vreme să-l mărturisesc; iar eu , nepriceputa, de ruşine l-am ascuns. Şi acum nu am nici o nădejde de mântuire, nenorocita de mine”.
Deci iată, fraţilor, cât de viclean şi perfid lucrează diavolul cu noi, oamenii. Ne dă mare curaj atunci când facem păcatul şi ne ruşinează în momentul când vrem să ne spovedim, şi să ne curăţim.
În tot timpul vieţii noastre este bine să nu avem nimic ascuns, să fim mai transparenţi şi cât mai sinceri. Această transparenţă şi această curăţie o putem face pe pământ în Scaunul Spovedaniei. Dincolo nu ne mai poate ajuta nimeni. Să căutăm un duhovnic bun şi de încredere pentru a ne mărturisi şi a ne curăţi de toate impurităţile, pentru a scate toţi şerpii din sufletul nostru.


Lasă un comentariu