Biserica Sfântului Mormânt


Spre Biserica Sfântului Mormânt…
Şi acum după, oprirea cu hărţile cunoaşterii Ierusalimului, să urmăm calea sfintei călătorii. În curtea Patriarhiei ne strângem în cortegiu de procesiune pentru a pleca spre Biserica Sfâtului Mormânt. În fruntea cortegiului se aşază Prea Fericitul Patriarh şi ÎPS. Sa, Mitropolitul nostru. Pornim spre Golgota spre Sfântul Mormânt, cântând ,,Sfinte Dumnezeule” ,,Crucii Tale ne închinăm, Hristoase…”. Clopotele Bisericii Sfântului Mormânt umplu Sfânta Cetate cu glasul lor puternic, duios, plângător. Trăim clipe neuitate, clipe pe care niciodată nu le vom mai simţi în viaţa noastră.
Înaităm cântând cu capetele plecate, apăsaţi parcă de măreţia clipelor ce le trăim. Străbatem uliţe înguste, pline cu dughene încărcate cu lumânări, tămâie icoane şi alte lucruri ce le caută pelerinii. Lucrătorii îşi lasă lucrul, comercianţii îşi părăsesc prăvăliile; toată lumea iese afară să vadă cortegiul nostru înaintând spre Golgota.
În faţa Bisericii Sfântului Mormânt
Coborâm pe stradă, cotin la dreapta şi iată, în faţa noastră avem locul cel mai sfânt şi cel mai scump din această lume: locul unde s-a petrecut Jertfa cea mare şi Sfântă a mântuirii noastre prin Sângele Mântuitorului. În faţa noastră avem o clădire mare şi puternică. Parcă-i o cetate uriaşă. E Biserica Sfântului Mormânt. Mă voi opri puţin aici ca să dau unele lămuriri despre Biserica Sfântului Mormânt. Am la mine o carte şi o hartă din care am cercetat şi am studiat înainte despre Biserica Sfântului Mormânt.
Să nu creadă cineva că Biserica Sfântului Mormânt e o biserică aşa ca oricare alta, în care poţi repede intra şi ieşi. Această biserică se chiamă numai biserică, dar este de fapt o cetate întreagă cu zeci de încăperi, zidite unele deasupra, altele dedesupt şi altele pe delături. Îţi trebuie o zi întreagă să le cercetezi pe toate. Pe lângă asta îţi trebuie să cunoşti şi viaţa Mântuitorului şi evangheliile, ca să înţelegi felul cum sunt aşezate diferitele locuri şi altare. Pe dinafară şi pe dinlăuntru sunt săpate o mulţime de uşi şi încăperi.
Abia pe urmă observi că întreaga biserică e clădită într-o stâncă mare, în stânca Golgotei. Zeci de încăperi şi de adâncuri sunt săpate în această stâncă a mântuirii noastre. Se pare ca şi când omul mânat de setea mântuirii s-a afundat în stânca Golgotei, căutând după izvorul vieţii. Pentru o mai bună orientare a cititorilor, înainte de a merge mai departe şi a intra în Biserica Sfântului Mormânt, dăm la pagina 46 un plan al acestei biserici. În acest plan se vede harta încăperilor şi locurilor ce se află în biserică. În fotografia de pe pagina dinainte se vede faţada Sf. Biserici.




Lasă un comentariu