Lumina din geam s-a stins.

Suflet de Rai nevinovat,Aşa devreme ai plecat,Ai lăsat îndureraţi prieteni,Părinţi şi fraţi.Mama ta îndurerată,Acum stă singură în poartă,Lacrimi îi curg pe pământ,Pentru tine suflet blând.Carmen de ce ai plecat?Spune-mi cine te-a chemat?Aşa repede te-ai dus ca soarele,În apus n-ai lăsat, niciun răspuns...Carmen, prietena mea,În veci nu te voi uita,Rămâi în inima mea,Azi îmi amintesc şi plâng,Cu mă rugai tu zicândDe ai putere în rugăciune,Să te rogi şi pentru mine,Roagă-L tu pe Dumnezeu Sa ma ridice la cer fin că eu aş vrea să mor.Iar eu îţi spuneam cu lacrimi,Carmen tu nu ve muri,Eu azi plâng îndurerat, în suletul meu constatCă n-a fost să fie aşa, n-a fost după voia meaTe-a luat Domnu în slava Sa.Carmen trupul tău firav,Stă în mormănt întunecat,Se topeşte în ţărână după o lege firească,Dar sufletul tău curat e sus în slava cerească!Te aşteaptă strugurii copţi în viţă,Să vii iară să-i culegi dar tu ai plecat,Din lumea noastră pe vecie,Nu te mai întorci.Carmen suspină norii după tine,Vântul bate tare şi apele

CAP. XII. DESPRE SF. ICOANE

  Icoanele reprezintă pe Dumnezul nostru Cel întrupat, pe Sfinţi, în frunte cu Născătorea de Dumnezeu, ca exemple de Sfinţenie, care ne cuceresc nu mai prin Sfinţenia privirii lor. Însuşi Mântuitorul, nostru Iisus Hristos este numit icoana Tatălui. Mântuitorul Iisus Hristos a cinstit icoanele, pentru că, mergând la templu, El nu a poruncit să le scoată afară, ci din potrivă El, i-a scos afară din templu pe cei ce nesocoteau icoanele prin, păcatele, lăcomiei lor. Sf. Scriptură opreşte închinarea la chipuri cioplite şi la alte asmănări văzute (Ieşirea, 20 , 4; Deut. , 8; Fapte, 17, 29). Dar prin aceasta Sf. Scriptură, opreşte nu mai închinarea la idoli. Nu se opreşte însă, cinstirea unor semne şi înfăţişeri ale lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor, când această cinstire nu rămâne la materia din care sunt făcute Sf. Icoane, ci duce gândul omului la Sfântul închipuit prin ele.   Că este aşa ne convingem singuri din numeroasele, temeiuri ce ni le dă chiar Legea Veche, u

Înaltarea Sfintei Cruci

Crucea, înainte de venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în această lume, era folosită ca element de tortură pentru cei care săvârşau mari fărădelegi. Prin răstignirea şi moartea cea de bună voie a Mântuitorului pe cruce, ea a devenit Altar Sfânt de jertfă mântuitoare şi răscumpărare la Dumnezeu Tatăl. De aceea, Biserica noastră Ortodxă, cinsteşte Sfânta Cruce. Credincioşii se închină, nu materialului din care este făcută Sfânta Cruce ci Celui care s-a răstignit pe dânsa, adică Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu prin a Cărui Sfântă Jertfă săvârşită pe ea, ne-a mântuit din blestemul cel de moarte, devenind astfel Sfânta Cruce semn de sfinţenie Dumnezeiască. ,,Sfânta Cruce este armă lucrată de Dumnezeu, pavăza credinţei, coif neclintit în războae, sabie cu două ascuţişuri a credincioşilor, împotriva, văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, văpaie de care se topeşte neruşinatul diavol, cum se topeşte ceara de la faţa focului. Pentru aceea zice Sfântul Chiril al Ierusalimului : ,,Fă semnul Cinstitei Cruci la orice trebuinţă : când mănânci, când bei, când te aşezi la masă, când te scoli, când vorbeşti cu cineva despre Dumnezeu, sau când lucrezi; să nu începi lucrul tău fără semnul crucii: în casă, la drum, ziua şi noaptea, şi î

Plansul Maicii Domnului

 În dimneaţa zilei de 2 februarie Anul -1950, Maica Ierusalima mi-a povestit că în timp ce mergea la praclis să schimbe pe surorile ce citeau Psaltira, la ora 12 noaptea, a auzit în Sfântul Altar pe cineva plîngând. Ea auzind acel plîns a întrebat pe una din surorile ce citeau :                                                   -Cine plînge?                                                                                                                                           &

Rugaciune la moartea unui prieten. (in memoria lui Carmen!!

+Doamne, Doamne, Creatorule şi Ziditorule a toate, Cel ce ai pus în sufletul omenesc, puterea dragostei ce leagă inimile apropiate şi ne-ai dat nouă, ca pe o stea trebuinţa de a ne căuta semeni, spre a ne împărtăşi aceleaşi gânduri şi simţuri, Însuţi Tu, Preabunule Doamne, caută cu îndurare spre durerea grea care îmi frământă astăzi fiinţa, ca şi oarecând durerea cara a lovit pe Proorocul şi împăratul David care la ştirea morţii prietenului său Ionatan, astfel jelea: ,,Munţilor Ghelboa, să numai cadă pe voi nici rouă, nici ploaie. [...] cum au căzut vitejii în toiul luptei ! Ucis a fost Ionatan pe înălţimile tale, Israele! Frate Ionatane, întristat sunt după tine, căci tu mi-ai fost foarte scump...''Ascultă, Doamne rugăciunea pe care eu, smeritul Ţi-o înalţ din inimă curată, dar frântă de durere, precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care, venind în Betania şi aflând mort pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul şi-l plângea în faţa iudeilor, care, văzându-L cum plânge, au grăit: ,,Iată cât de mult îl iubea!" Dă, Doamne, sufletului adormitei roabei Tale (Carmen) iertare păcatelor ei care ca un om, cu ştiinţă sau fără de ştiină, le-a săvârşit în această, via