Adevar graita-i!

Un vis Adevărat De curând am văzut pentru întâia oară Mânăstirea Buneivestiri a Preasintei Născătoare de Dumnezeu din Nea Makri şi m-am încihnat moaştelor Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou. La adoua zi după aceasta, Sfântul mi s-a arătat în vis şi m-a izbăvit de o dereglare a sistemului nervos de care sufeream în ultimii doi ani. Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi Sfântului Efrem, marele Făcător de minuni, pentru că mi-au făcut cel mai frumos dar din lume -- sănătatea. Teodor K., Atena, martie 1983, Grecia Cu îmbrăţişarea ta sfântă cuprinzi întreaga fire omenească, Preabunule Părinte Efrem, iar suspinul tău se pogoară în întunericul cel mai dinafară, revărsând asupra noastră în chip nevăzut slava cea neţărmurită a Învierii Domnului Hristos. Picură şi în inimile noastre un strop din acestă lumină, ca să ne învrednicim şi noi a-ţi zice întru cunoştinţa Adevărului: Bucură-te, Sfinte Efrem, chip străluminat al iubirii veşnice a Sfintei Treimi!

Primul pacat al celor 7 pacate capitale

Păcatul mândriei Mândria este primul din cele şapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute.Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid şi de viclean de nociv şi distrugător este acest păcat, încât până şi marii Sfinţi au fost ispitiţi de el.Nu este om pe faţa pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la cel mai învăţat. Păcatul mândriei este autosupra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mândri şi facem acest păcat al mândriei atunci când: ne atribuim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, când ne lăudăm în faţa oamenilor pentru ce am făcut, fără să gândim că Dumnezeu ne-a învrednicit să le facem, când ne supărăm pe oricine şi din orice motiv, când facem publicitate pentru orice faptă bună pe care poate nici n-am făcut-o, când ignorămşi râdem atât pe bună dreptate cât şi pe nedrept de cineva, când invidiem şi urâm pe cineva care este mai bun decât noi, când vorbim pe cineva de rău indiferent dacă este adevărat sau nu, când ne îmbrăcăm în diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi în centrul atenţiei, când spunem aproapelui fapte bune pe

" Ziua aceasta sa fie spre pomenire"

Păcatul nerespectării zilelor de odihnă Cunoaştem din Sfânta Scriptură că Dumnezeu le -a dat oamenilor, între alte porunci şi pe aceea a muncii şi a odihnei, după cuvântul care spune: ,,Lucrează şase zile..., iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în ziua aceea nici un lucru (Ieşirea 20, 9- 10). Aşadar le-a spus să lucreze şase zile şi în a şaptea să se odihnească. Cu atât mai mult, în creştinism există aceste zile de odihnă: Duminica şi Sărbătorile însemnate cu Cruce roşie în calendar. Când se respectă aceste zile se prodce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic şi mai ales duhovnicesc. Când nu se respectă aceste zile de odihnă vine pedeapsa lui Dumnezeu peste acea familie. Unii lucrează la câmp, alţii îşi fac acasă, alte gospodine îşi fac curăţenie, îşi spală etc.Aceste păcate, odată făcute, iarăşi au efect asupra familiei respective. Vin certuri, necazuri, buli, despărţiri etc., fără ca oamenii respectivi să-şi dea seama de ce şi de unde vin. Peste acei oameni care nu respectă zilele de odihnă, vin mari necazuri. Ele vin atât peste ei, cât şi peste copiii lor.Duminica şi în Sărbătorile cu Cruce Roşie din calendar nu avem voie să facem nici un lucru acasă. Femeile nu au voie să spele, să coasă, să măture, bătăturii nu

Sfantul Tofan Zavoratul

Roadele bunei educaţii Roadele unei bune educaţii este păstrarea harului de la Sfântul Botez. Această păstrare răsplăteşte din belşug toate ostenelile educaţiei. În chip neîndoielnic, mari daruri rămân ai Dumnezeu.1) Cel dintâi dar şi, ca să spunem aşa, temelia tuturor celorlalte daruri, este plenitudinea a tot ceea ce a primit prin fire sau prin har. Omul este menit a fi primitorul unor puteri care sunt gata a fi revărsate asupra lui din Izvorul tuturor bunătăţilor, numai el să nu se arunce îndin acea plenitudine şi avea îndrăzneala care se naşte din ea. 2) De aici decurg firesc voinţa, uşurinţa şi bucuria cu care el face binele. Se plimbă prin bine ca prin singura lume apropiată de inima lui. Celui ce se pocăieşte îi trebuie multă vreme să se înveţe a face bine, pentru a -l putea împlini apoi în chip firesc; şi chiar după ce reuşeşte aceasta, trebuie să rămână permanent într-o stare de încordare şi teamă. Pe de altă parte, cel ce nu a căzut vieţuieşte în simpitatea inimii, într-un fel de neîndoielnice al mântuirii care îl binecuvântează şi nu e amăgitoare.3) Apoi, în viaţa sa se nasc o anumită comportare şi statornicie. Nu există în el nici slăbiciuni, nici porniri nestăvilite, şi aşa cum fiecare din noi respirăm mai tot timpul fără nici un efort, a

Calea spre Mantuire

Înconjurarea copiilor cu obiecte sfinte Sfântul Tefan Zăvorâtul Mărturisindu-se, simţurile aduc neîncetat prilej de lucrare a închipuirii: lucru închipuit este păstrat în memorie şi cuprinde, ca să spunem aşa conţinutul sufletului. Dacă este aşa, atunci simţurile să primească primele lor senzaţii de la lucrurile sfinte: icoana şi lumina candelei pentru văz cântările sfinte pentru auz şi celelalte. Copilul nu înţelege încă nimic din ceea ce se află înaintea sa, dar ochii şi urechile i se obişnuiesc cu aceste lucruri, iar ele intrând în inimă mai înainte, prin chiar faptul acesta scot afară celelalte lucruri. Urmând senzaţiilor, şi primele încercări ale închipuirii vor fi sfinte; îi va fi mult mai uşor să şi închipue aceste lucruri decât altele; acestea vor fi cele dintâi exerciţii ale sale. Apoi în viitor, frumosul (care dintr-un anumit punct de vedere este în mod nemijlocit legat de formele care cad sub simţuri sau rămân şi în imaginaţie) nu îl va mai atrage astfel decât chipul

,,Muntele Eleonului"

Locul Înălţării Domnului la cer   ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile!"                                  În cursul celor patruzeci de zile după Înviere, Iisus S-a arătat mere APostolilor. Aceste patruzeci de zile au fost un fel de şcoală cu Apostolii pentru ,,înţelegerea Scripturilor" şi, mai ales pentru înţelegera deplină a Jertfei Mântuitorului, căci învăţăceii nu înţelegeau locul ce-l are Jertfa Crucii în planul mântuirii noastre sufleteşti. Când ,,lucrul ce-I se dăduse era gata cu totul, Mântuitorul Se pregătise să Se întoarcă înapoi de-a dreapta Tatălui, de unde venise. El biruise păcatul şi iadul şi acum Se pregătea să Se întoarcă la Tatăl. Locul pe care Şi l-a ales Iisus pentru a Se despărţi de Apostoli şi a Se înălţa la cer a fost Muntele Măslinilor. Precum am mai amintit, Muntele Măslinilor stă faţă în faţă cu Ierusalimul, înspre răsărit, şi are două vârfuri: v&aci