Cum ne inchinam?

  Despre închinare Din cel de Al treielea Tratat contra Iconoclaştilor al Sf. Ioan Damaschin Închinarea este semnul supunerii. Prima închinare este închinarea de adorare pe care o aducem lui Dumnezeu, singurul prin firea Sa demn de închinare. Închinarea de adorare este de mai multe feluri: -de rob, căci lui Dumnezeu Ise închină toate zidirile, ca roabe ale Stăpânului: ''Toate sunt roabe Ţie" (Psalmi 1 18, 91); -a admiraţie şi adoraţie, căci El singur este slăvit şi nu are slava de la altul; -a mulţumirii pentru bunătăţile pe care le-a făcut cu noi Dumnezeu; -a nădejdii dobândirii facerilor de bine , căci nu putem face nimic bun fără El;

Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul si diavolul

Despre Smerenie Fiule când  vrei să te apropii şi să-i sujeşti Domnului, găteşte sufletul tău pentru ispită Sfinţii Apostoli, cei strămutaţi din lumea aceasta, de dragostea Mântuitorului, şi care deşi se vedeau în lume, totuşi au fost prevestiţi de Mântuitorul prin cuvântul către Petru: ,,Simone, Simone, iată satana v-a cerut pe voi ca să vă cearnă ca pe grâu. Iar eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă crdinţa ta" (Lc. 22,31--32). Pricepem din din aceasta cum că războiul nevăzut, care se încinge între suflet şi diavol, e îngăduit de Dumnezeu să se dea în stadiul vieţii acesteia. El are legi pe care trebuie să le urmăm întocmai, ca la sfârşitul alergării să consfinţească Dumnezeu biruinţa noastră, cea slujită de el şi pe măsura puterii noastre

DRUMUL CHEMARII

Pe drumul chemării Durerea pe care am avut-o în clipa chemării mele la începerea Mînăstirii am mai spus-o: Teama de a nu putea duce la îndeplinire ceea ce îmi poruncise Dumnezeu. Îmi ziceam: ,,Cine o să ştie ce mi-a spus Domnul, dacă eu nu voi spune nimănui?" Vedeam un lucru prea mare şi greu pentru mine, şi aveam de ce să-l văd greu, că nu ştiam pe cineva lîngă mine care să puie umărul şi o inimă sinceră lîngă umărul şi inima mea, care în acea clipă, n-a putut să se suie cu înţelegerea, mai sus de puterile şi priceperea ei slabă. Pe toţi parcă îi vedeam străini de mine şi de chemarea aceasta. Desigur că această teamă era de la duşmanul mîntuirii noastre, Satana, căci pe urmă, Maica Milei, Preasfânta Fecioară

BUNATATEA SUFLETEASCA

Bunătatea sufletului pusă la încercare de Dumnezeu   Într-o mânăstire era un Sfânt părinte care era împodobit cu toată fapta bună, dar mai mult cu smerita cugetare cu blândeţe. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu zicând: ,,Doamne, mă ştii pe mine cât sunt de păcătos, dar nădăjduiesc în îndurările Tale, să mă mântuiesc prin mila Ta. Deci, mă rog bunătăţii Tale, Stăpâne, să nu mă desparţi de ucenicii mei, ci împreună cu mine învredniceşte-i împărăţiei Tale, pentru nespusa Ta bunătate". Această rugăciune făcând-o el neîncetat, iubitorul de oameni Dumnezeu l-a încredinţat în acest chip: Trebuia să se săvârşască pomenire de Sfinţi la altă mânăstire, care nu era departe de dânşii, şi părinţii acestei mânăstiri l-au chemat pe el împreună cu ucenicii lui. El î

(8 septembrie Nasterea Maicii Domnului)

Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria   Ortodoxia noastră sărbătoreşte naşterea Preasfintei Fecioare Maria în fiecare an la 8 septembrie. După noă luni de bucurie crescândă, Sfânta şi dreapta Ana a născut pe Fiica cea Preacurată ş binecuvântată, pe Preasfânta Fecioară Maria, pe începătoarea şi mijlocitoarea mântuirii oamenilor. Naşterea Ei a umplut de bucurie pe părinţii Săi Ioachim şi Ana, cerul şi pământul şi pe toată lumea din toate vremurile. La naşterea fiilor lui Adam, socotind după dreapta credintă, era o zi mai mult de mâhnire decât de bucurie, pentru că se năşteau urâtii şi vrăjmaşi lui Dumnezeu, fii ai păcatelor şi ai mâniei, fără siguranţă în soarta viitorului lor. Naşterea Preasfintei Fecioare Maria, cu drept cuvânt, a fost o zi de mare sărbătoare, de mare cinste, şi de mare bucurie viitor. Lumea din cele patru laturi ale pământului, ce zăcea în întuneric şi în u