kato Xenia

Mânăstirea Kato Xenia, Grecia Brâul Maicii Domnului Brâul Maicii Domnului ţesut din păr de cămilă de către însuşi preasfânta Fecioară Maria şi pe care ea l-a purtat şi pe când îl avea în pântece pe Fiul lui Dumnezeu cel necuprins, este astăzi una dintre cele mai nepreţuite comori ale Ortodoxiei şi poate fi venerat la Mânăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos; dar două părticele din acesta se află la Kato Xenia din Grecia, aflată la mijlocul distanţei dintre Salonic şi Athena.

RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI

Rugăciune pentru părintele nostru duhovnic O, Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară Împărăteasa Cerului şi a pământului, ascultă strgarea sufetului meu Preacurată Maică a lui Dumnezeu, pe care o aduc pentru părintele meu duhovnic robul Tău (numele). Fii lui întotdeauna călăuzitoare, şi în toată vremea însoţeşte-l şi îngrădeşte-l pe el cu sfinţii îngeri. Întăreşte-l când este trez, păzeşte-l când doarme, mângâie-l când plânge, îmbrăţişază-l când este trist, izbăveşte-l de dureri; slobozeşte-l de clevetire, ridică-l câd este în neputinţă, biruieştei pe demonii ce luptă împotriva lui, şi în primejdie de moarte îl ajută. În fiecare zi îl arată înfrcoşător pentru vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, pentru ca ei să şte că el este robul Tău, Maica lui Dumnezeu, Care L-ai născut pe Domnul

Întamplari adevarate

RUGAŢI-VĂ MAICII DOMNULUI Lui George B. din Bucureşti şi părinţilor acestuia, care locuiesc într-o Comună din apropierea Capitalei, nu le vine să creadă nici astăzi... Parcă au fost legaţi la ochi! Părinţii lui, în tinereţe, au făcut ,,formele" la primărie, însă nunta s-au gândit să o mai amâne până ce vor avea posibilităţi materiale. În plin comunism, nu prea îşi dădeau bine seama de importanţa cununiei religioase. Au urmat apoi copiii- doi băieţi şi două fete. Bani nu prea aveau, cerinţe erau multe, iar ei vedeau în nuntă doar masa aceea mare, cu multă risipă şi cheltuială pe măsură.

Adormirea Maicii Domnului

Ridicarea Maicii Domnului cu trupul la cer Toma Geamânul, unul, din cei 12 Apostoli, prin iconomia lui Dumnezeu, precum odinioară nu fusese cu ceilalţi Apostoli, când I s-a arătat Mântuitorul în seara zilei învierii Sale, tot aşa n-a fost de faţă nici la adormirea şi înmormântarea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, Maica Dumnezeului nostru. După trei zile norul l-a apucat şi pe el din latura sorţului său apostolesc unde propovăduia şi l-a adus în Ghetsimani, la mormântul Preasfintei Maici. Apropiindu-se el l-a întâmpinat Preacurata Fecioară deasupra gropii Sale, suindu-se la cer cu trupul înviat. Toma văzând-o a strigat: ,,Preacurată Maică-Fecioară unde Te duci?" Dânsa privindu-l cu multă bunătate şi-a scos brâul cu care era încinsă şi dând

Asenovgrad

  Minunile icoanei Maicii Domnului de la Biserica Bunei Vestiri Asenovgradul -- un oraş din Rodopi, cu aproape cinzeci de mii de locuitori -- este Ierusalimul Ortodoxiei bulgare. Are nu mai puţin de 17 biserici şi 58 de paraclise, iar în împrejmuirile sale se află 5 mari mânăstiri... Buna Vestire din Asenovgrad Cea mai îndrăgită biserică din Asenovgrad (Stanimaka, până în 1934) rămâne însă Biserica Bunei Vestiri, cunoscută printre localnici ca ,,Biserica peştelui''. A fost ctitorită &i

INFO UTIL

Lacrimile Maicii Domnului   O icoană care plânge... Câte controverse, câte nedumeriri întrebări speranţe sau regăsiri la uzul acestui fapt! O icoană a Maicii Domnului plângând... Când? Unde?... Poate acum o mie de ani poate acum douăzeci, poate chiar azi. Poate la Muntele Athos, poate la biserica din satul vecin... Contează? Cine aude o astfel de ştire ar spune că da. Ar dori să meargă să facă fotografii, să cheme specialişti iscoditori, sau poate ar dori să-şi plece genunchii, ca să se vindece de necredinţă, de boală sau de frică... Căutăm, ne interesăm... Când auzim de o icoa