Pazirea poruncilor lui Dumnezeu

«Despre păzirea poruncilor lui Dumnezeu (III)

2. Nu este de ajuns, fraţilor, să cunoaştem numai enumerarea, în chip simplu a celor zece porunci. E nevoie să pătrundem mai adânc înţelesul fiecăreia.
a) Prima poruncă, adică
,,Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi Dumnezei afară de Mine!'', ne învaţă că Dumnezeul nostru cel din ceruri este singurul Dumnezeu adevărat, că nu avem nevoie să ne închinăm la idoli, ca păgânii din vechime.
Nu ne îngăduie prima poruncă nici să ne lăsăm robiţi de anumite patimi, pentru că devenim închinători la idolii moderni.

Prima poruncă nu opreşte cinstirea Maicii Domnului nici a Sfinţilor şi îngerilor din ceruri.
b) Porunca a doua, ,,Să nu-ţi faci chip cioplit...'', opreşte pe evrei să nu se închine la idoli, la lucruri făcute de mâini omeneşti, la selele cerului şi la alte lucruri şi la alte lucruri făcute de Dumnezeu. Cinstirea Sfintelor Icoane nu este oprită prin această poruncă, pentru că noi nu zicem că icoana e Dumnezeul nostru ci Dumnezeul nostru e viu şi adevărat în ceruri şi e numai zugruvit în icoană. La creştini, acestă poruncă îşi are valabilitatea cu un înţeles profond spiritual.Dacă creştinii nu se închină la idolii de altădată, se închină totuşi, unii dintre ei, anumitor patimi, cum e, de pildă ,,ibirea de argint'', pe care Sf. Apostol Pavel o numeşte ,,slujirea la idoli'' (Coloseni 3, 5). Banii mâncarea hainele scumpe şi alte lucruri care I-ar face pe credincioş rob al lor sunt considerate pe bună dreptate idoli moderni. ,,Pântecele este Dumnezuul lor!'', zice Sf. Ap. Pavel unora ca aceştia. Creştinul, ca să nu fie învinovăţit de idolatrie, trebuie să iubească pe Dumnezeu mai presus de orice. Când ne oprim la porunca a treia, ,,Să nu iei numele lui Dumnezeu în deşert!'', ne gândim că Dumnezeu opreşte pe tot creştinul să nu hulească numele Lui, să nu-L rostească fără de cinstea cuvenită. Numele lui Dumnezeu e Sfânt şi trebuie rostit cu cele mai alese sentimente de respect.

Creştinul ia numele lui Dumnezeu în deşert când se poartă necuvincios, în Biserică, când necinsteşte lucrurile sfinte, când cârteşte împotriva rânduielii lui Dumnezeu, când înjură şi blesteamă, când nesocoteşte făgăduinţele făcute lui Dumnezeu, când face jurământ mincinos, cân calcă jurământul făcut, când întrebuinţează cu uşurinţă jurământul.
d) Porunca a patra ne aminteşte că omul, după şase zile de lucru, trebuie să odhinească şi să sfinţească ziua a şaptea, pentru că e a Domnului: ,,Adu-ţi aminte de ziua Domnului şi o sfinţeşte pe ea!''

Munca e o datorie pentru creştin, căci ,,Dacă nu voieş-te cineva să lucreze, nici să nu mănânce!'' (Tesaloniceni 3, 10). Însăşi Dumnezeu a dat porunca muncii când a aşezat în grădina raiului pe Adam şi Eva, ,,ca să o lucreze şi să o păzească!'' (Facerea 2, 15). Munca în creştinism nu e o ruşine, pentru că Însuşi Domnul spune: ,,Tatăl Meu până acum, şi Eu lucrez!'' (Ioan 5, 17). Munca aduce folase omului, dezvoltându-i puterile sufleteşti şi trupeşti. Munca -- fie cu braţe, fie intelectuală -- e izvor de virtuţi.
Creştinismul socoteşte lenea un mare păcat, dar învaţă totdeauna că nu trebuie să utităm de sufletul nostru: ,,Căci ce va folosi omuli de ar dobândi lumea toată şi-şi va pierde sufletul?'' (Marcu 7, 36).
Creştinismul, aşadar, după şase zile de muncă, în duminici ca şi-n sarbători, trebuie să meargă la Biserică, să se închine lui Dumnezeu, să-şi hrănească sufletul cu rugăciuni şi cu învăţăturile cele sfinte.

e) ,,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie ţie bine!'', spune porunca a cincea.
Cele patru porunci de care am vorbit până acum ne-au arătat daturiile creştinului faţă de Dumnezeu. Dar dragostea faţă de Dumnezeu se adevereşte prin dragostea faţă de oameni, căci zice Sf. Scriptură: ,,De va zice cineva iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte mincinos este!" (Ioan 4, 20-21).

Cei dintâi oameni care trebuie iubiţi, după cum ne spune porunca a cincea, sunt părinţii. Ultimele şase porunci, care ne vorbesc de datoria de a-i iubi pe oameni, încep cu porunca de a ne cinsti părinţii. Cinstim pe părinţi când îi iubim şi le facem tot binele cu putinţă, când ascultăm de ei, în ceea ce e plăcut lui Dumnezeu, când nu-i supărăm şi ne purtăm faţă de ei cu toată cuviinţa. Cinstitori de părinţi suntem dacă îi ajutăm când sunt încă în viaţă şi dacă purtăm grijă de sufletele lor şi după ce au trecut la cele veşnice.
f) Porunca a şasa ,,Să nu ucizi!'', ne învaţă că omul nu are dreptul să curme viaţa nimănui. Dumnezeu e Creatorul omului şi numai El are drepturi nemărginite asupra acestuia, pentru că numai El e ,,Stăpânul vieţii şi al morţii.

Sunt două feluri de ucideri: uciderea trupească şi uciderea sufletească. Uciderea trupească se face prin lovirea cu orice armă, prin istovirea prin muncă, prin lăsarea omului să moară de foame, prin avortarea pruncilor de bună voie. Uciderea sufletească înseamnă pilda rea prin vorbe şi fapte ne-cuvincioase, care duc la moartea sufletului, la iad, căci ,,Păcatul săvârşindu-se, naşte moarte'' (Iacob 1, 15).
Mântuitorul spune clar: ,,Oricine va siminti pe unul ca aceştia mici, care cred întru Mine, mai bine ar fi lui de şi-ar lega o piatră de moară de gât şi s-ar arunca în mare'' (Marcu 9, 42); ,,vai omului aceluia prin care vine sminteala'' (Matei 18, 7).
Porunca a şasa nu opreşte numai uciderea aproapelui, ci şi sinuciderea. Stăpânul vieţii noastre e Dumnezeu, Care ne-a dat-o, şi n-avem voie să facem cu ea ce vrem noi.
Există şi o sinucidere sufletească, când omul con-sinte să trăiască în păcat, căci ,,Plata păcatului este moartea" (Romani 6, 23).
Uciderea se numără printre păcatele strigătoare la cer: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ", a spus Dumnezeu lui Cain (Facerea 4, 10).
g) A şaptea poruncă ,,Să nu fii desfrânat!", îl opreşte pe om de la curvie şi prea-curvie, de la cugete şi dorinţe necurate, de la toate cuvinte-le şi faptele necuviincioase, de care omul trebuie să se ruşineze înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu.

să se ruşineze înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu.
Desfrânarea e un păcat foarte mare pentru că distruge familii, spurcă trupul şi sufletul omului, Vatmă sănătatea, împietreşte inima şi depărtează pe om de Dumnezeu. Sf. Scriptură spune: ,,Fugiţi de păcatul desfrânării, că tot păcatul săvârşit de om în afară de trup este, doar cel ce desfrânează în al său trup păcătuieşte" (I Corinteni 6, 18).
h) ,,Să nu furi!", adică a opta poruncă, opreşte luarea pe nedrept a unor bunuri străine. Călcăm această poruncă când luăm pe ascuns lucruri străine, când luâm în forţă, adică prădăm, când luăm prin viclenie şi înşelăciune ce nu-i al nostru-Furăm atunci când împrumutăm bani şi-i cerem cu dobândă, când oprim plata lucrătorilor, când luâm mită pentru servicii pe care suntem datori să le facem, când nu întoarcem lucrul împrumutat.
Furăm când nu ne împlinim sljba conştiincioş şi primim bani nemunciţi, când trăim din cerşetorie cu toate că putem munci, când ne însuşim lucruri dăruite Bisericii, când câştigăm o slujbă bisericească prin bani (păcatul simoniei), când ocupăm orice fel de slujbă prin mită, dând la o parte pe cel ce mertă cu adevărat să ocupe această slujbă.
i) ,,Să nu minţi!" e o poruncă a noua. Minciuna ascunde adevărul, pentru a înşela, rătăci şi păgubi pe aproapele. Minciuna se săvârşeşte cu vorba, cu scrisul sau chiar cu tăcerea, când nu spunem adevărul tăinuit de alţii.
Cele mai însemnate chipuri ale minciunii sunt mărturia mincinoasă, jurământul strâmb, lauda cu unele lucruri pe care nu le ai, viclenia sau vorba cu două înţelesuri, prefăcătoria,
linguşirea, făţărnicia.
Minciuna e lucrul diavolului, care-i ,,tatăl minciunii" (Ioan 8, 44).
j) Porunca a zecea adică ,,Să nu pofteşti nimici din ceea ce este al aproapelui tău!", opreşte nu numai însuşirea lucrurilor altuia, ci şi pofta după ele, dorirea lor. Nu trebuie să poftim nimic din ce nu este al nostru. ,,Pentru că pofta naşte păcatul, iar păcatul naşte moartea veşnică" (Iacob 1, 15).
Porunca a zecea cere stârpirea din rădăcină a păcatului, care începe să încolţească în inimă: ,,Că din inimă ies gândurile rele, uciderile, curviile, prea-curviile, furtişagurile, mărtriile mincinoase, hulele", după cum Însuşi Hristo ne spune (Matei 15, 19).

Conectati-va pentru a comenta