Cuvantul …

  Orice faceţi cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi din tot sufletul, ca pentru Domnul, iar nu ca pentru oameni.   Omule, când vorbeşti, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă, gândeşte-te să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt căci şi el şiContinuă lectura

Privesc inapoi…

  De ceva vreme tot privesc înapoi… frânturi de amintiri, cuvintele țesute în fibra memoriei, chipurile oamenilor ce s-au perindat prin viața mea dar care și-au urmat drumul lor…   Cândva credeam că pot schimba lumea… azi mă întreb cum de m-a schimbat pe mine lumea? Când am pierdut colțul meu de Rai? Raiul deschisContinuă lectura

Cuvantul

Omule, când vorbeşti, gândeşte-te că vorba ta rămâne scrisă în sufletul celui ce o ascultă, gândeşte-te să te zideşti pe tine şi pe el cu fiecare cuvânt căci şi el şi tu sunteţi ai lui Hristos, Care pentru noi creştinii, este temelia vieţii nostre (…)

An nou

Şi a mai trecut un an… S-au scuturat atâtea vise în acel 2009, încât uneori mă tem să nu fi rămas pustiit de ele pe vecie. Câte metamorfoze au avut loc anul acesta!…câte schimbări, câte regrete, câte încercări… toate, toate se risipesc acum şi eu rămân acelaşi ca-ntotdeauna… mă târăsc spre mai departe până ceContinuă lectura