DEPRIMAREA ŞI TĂMĂDUIREA EI

CE ESTE DEPRIMAREA
să vorbim, pentru început, ce spune medicina despre deprimare. În mod general, medicina dsem-nează deprimarea ca boală. Din timpul lui Hipocrate, care a numit-o melancolie (căci credea că e generată de o crescută cantitate de fiere neagră în creier), şi până în zilele noastre s-au făcut nenumărate încercări de a clasifica starea care este numită în general depresie.

Prezentarea clinică

Depresia se caracterizează de obicei prn tristeţe, însoţită însă de teamă, de sentimente de vinovăţie şi de remuşcare, mânie, ură, plictiseală, oboseală, dezgusat, descurajare, diperare, stări care redau durerea sufletească (psihică) şi pesimismul. În general, putem să le caracterizăm ca stări de indispoziţie. Sunt provocate sau mai bine zis, sunt însoţite de un număr de simptome negative care au de-a face cu funcţiile sufleteşti şi trupeşti şi cu energia diavolului: tulburări de respiraţie, tulburări de digestie persaltice, lipsa poftei de mâncare, slăbirea sau îngrăşarea, tulburări psihomotorii, diminuarea tonusului de viaţă, a capacităţilor de decizie, de lucru a sexualităţii, şi al femei foarte des de amenoree.

Sunt caracteristice periculoase gânduri de sinucidere pe care le poate avea bolnavul de depresie. Acestea sun însuţite şi alimentate de sentimente de inutilitate, de lipsa valorii proprii, de vinovăţie şi de persitentele gânduri despre boli incurabile, catastrofale iminente, care pot veni ca stare delirantă şi nu rareori ca iluzii. Alteori există o lipsă a gândurilor, o mare apariţie (revista Lumea medicală, iulie 1986 p.48 referat P.Hatocalli, Catedra de psihiatrie).
Depresia este o boală foarte răspândită, conform cercetătorilor contemporani. Walter Poldinger (medic şef al clinicii cantonului A, Elveţia, 9500 WR SG) spunea: ,,Frecvenţa deprsiilor este estimată de către specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la 3% din populaţia globului. În Elveţia, în 1973 au fost diagnosticate 228000 de noi cazuri (declaraţi 3,5% din populaţie). Cei diagnosticaţi acoperă numai un mic procent din întregul număr al celor depresivi. Marea parte, care cuprinde îndeosebi pe cei deprimaţi este necunoscută. Diferiţi cercetători susţin că 35-60% din totalul bolnavilor cercetaţi în cadrul medicinei generale prezintă simptome psihice, îndeosebi, anxietate şi dispoziţie depresivă. O cercetare în domeniu a arătat că 80% ditre medici consideră că numărul bolnavilor depresivi creşte încontinu. Conform celor prezentate de specialişti, creşterea anuală, în 20000 de observaţii, este considerată de 7%.
Din 15000 de medici întrebaţi, 42% menţionează depresie nedeclarată la 5% dintre bolnavii lor. Această boală se ascunde deseori în spatele simptomelor semnalate, precum: –afecţiuni cronice: durere de cap,
–afecţiuni cardiace;
–afecţiuni respiratorii;
–afecţiuni gastrointestinale.”
Aceste obsrvaţii sunt completa-te de afirmaţia că bolnavul poate suferi de depresie atunci când suferă de simptome care se regăsesc în răspunsul la următoarele întrebări: ,,Pe durata zilei v-aţi simţit epuizat sau extenuat? În ultima vreme v-aţi simţit în mod special apăsat? Simţiţi-o greutate psihică sau fizică? Simţiţi vreodată nevoia de a plnge? Acuzaţi o stare de pesimism mai accentoată decât de obicei? Răspunsurile afirmative la unele întrebări ne avertizea-ză şi asupra unei serioase depresii. În Ortodoxie, descrierea depresiei nu diferă mult, de aceea nu considerăm de cuviinţă să respingem constatările medicale.

ARHIMANDRIT SPIRIDONOS LOGOTHETIS

3 răspunsuri la „DEPRIMAREA ŞI TĂMĂDUIREA EI”

    1. Viorel11/09/2018 la 10:10Răspunde

      Vă mulţumesc din suflet că-mi urmăriţi Blogul-meu Dumnezeu să vă binecuvănteze!

  1. Ana Maria Mirela11/09/2018 la 09:39Răspunde

    Ce înseamnă un răspuns sincer, din tot sufletul? Mi-e greu să-mi depășesc rațiunea ca să răspund. Țin să remarc că nu poți condamna pe bună dreptate ceva ce nu cunoști și în care nu te-ai adâncit. Și oricum doar Unul e Judecătorul.O expresie îl citează pe Dmitry Semenik: „cel mai grăitor exemplu de dragoste neîmpărtășită e dragostea lui Dumnezeu pentru om”. Eu cred în Dumnezeu pentru că iubirea Lui pentru mine este lucrul care mă face să nădăjduiesc că, dincolo de limitele în care mă aflu, există ceva veșnic, și că nimic din viața mea nu e în zadar. Cred pentru că deși sunt slab, ceva din mine mă motivează să merg mai departe.

    Cred pentru că deși mi-am ignorat conștiința, n-am murit cu totul. Cred că fiecare din noi e parte din același întreg, și singurul lucru pe care eu ca om trebuie să-l fac e să recunosc că am nevoie de ajutor și să-l cer pentru alții. Practica e foarte grea, dar așa cum spun mulți părinți duhovnici: pune început bun.

Lasă un comentariu