Iubirea de sine

Din mâncarea fără de gust să-L gustaţi pe Hristos

Iubrea de sine este şi dorinţa de a mânca sau a se odihni cineva mai mult decâ îi este necesar. În mod normal, trupului trebuie să-i dăm numai ceea ce are nevoie. Un lucru este dorinţa şi alt lucru este nevoia. Un lucru este să vreau să mulţumesc trupul şi alt lucru este să-i dau trupului ceea ce are nevoie. Să presupunem că am în faţa mea două mâncăruri cu aceleaşi vitamine, dar una din ele este mai gustoasă decât cealaltă. Dacă o prefer pe cea mai gustoasă, asta arată iubirea de sine. Dacă însă nu am poftă de mâncare, deoarece sunt bolnăvicios, şi o prefer pe cea mai gustoasă ca să o pot mânca, acest lucru înseamnă discernământ.
Trupul, ,,vameşul cel rău”, aşa cum spune Avva Macarie, poate cere mai mult deci organismul este aşa cum îl obişnuieşti. Când omul are stomacul micşorat, atunci se poate înfrâna cu uşurinţă. Alminteri, devine rob stomacului, căci şi acesta, mărindu-se, simte nevoia să se umple. De pildă, unul care este foarte gras; acesta, cu ,,magazia” pe care şi-a făcut-o, simte nevoia să mănânce cel puţin o jumătate de miel ca să se sature, iar apoi să bea şi două bidoane de apă.
–În trecut Gheronda, oamenii aveau organismul mai puternic sau se sileau pe ei înşişi?
–Aveau, de sigur, un organism puţin mai puternic, dar se sileau şi pe ei înşişi. Hagi – Gheorghe dădea în fiecare zi călugărilor săi puţină mâncare şi nucă. Şi erau copii de cinsprezece ani, aflaţi în perioada de creştere, dar aveau şi cretrea duhovnicească. Astăzi pătrunde în minte o logică lumească: ,,Să nu le lipsească copiilor nimic, ca să nu le fi greu”. Şi în cele din urmă duc o viaţă nefericită, dorindu-şi meru fripturi. Dar nici acestea nu ajută la nimic.
Dacă te bucuri când mănânci pentru dragostea lui Hristos, atunci te hrăneşti. Dacă pentru dragostea lui Hristos preferi mâncarea lipsită de gust în locul cele gustoase, atunci din mâncarea fără gust Îl guşti pe Hristos.

Iubirea de sine biruieşte
dragostea pentru aproapele nostru

–Gheronda, un bătrânel se chinuia să urce scările bisericii, şi, deşi treceau mulţi pe acolo, nimeni nu se ducea să-l ajute.
–,,Un preot văzându-l a trecut pe alături… asemenea şi un levit văzând a trecut pe alături”. Au dreptate… Nu ştiu… nu au auzit niciodată Evanghelia Samarineanului milostiv!… Ce să spun? Ne iubim pe nio înşine, şi nu-i iubim pe ceilalţi. Iubirea de sine biruieşte dragostea pentru aproapele nostru, de aceea ne purtăm aşa. Însă cel care se iubeşte pe sine mai mult decât pe ceilalţi, nu trăieşte potrivit cu duhul Evangheliei. Şi Hristos, dacă se gândea la Sine Însuşi, ar fi rămas în Cer; nu ar fi venit pe pământ să sufere, să fie răstignit, ca să ne mântuiască.
Astăzi mai mult sau mai puţin, la cei mai mulţi oameni există iubirea de sine, nu au duh de jertfă. A pătruns duhul lui: ,,Să nu păţesc eu ceva rău”. Ştiţi cât mă doare când văd ce lume există astăzi!… Eram internat în spital, într-o zi a trebuit să fie ridicat un bolnav ţintuit la pat, pentru a fi mutat într-un alt salon. Era acolo un infirmier care, deşi aceasta era treaba lui, nu a mers să-l ajute deloc. ,,Nu pot mă doare mijlocul”, a spus el cu nepăsare. Măi măi vezi ce om neom! Şi să vezi, o infirmieră, care avea doi copilaşi şi aştepta pe al treilea, s-a chinuit sărmana împreună cu alta şi l-au ridicat. Nu s-a gândit deloc la sine. A uitat în ce stare se afla şi a alergat să-l ajute pe cel bolnav!


Când văd un om că o duce greu, că nu are putere, dar se jertfeşte pentru ai sluji pe ceilalţi, ştiţi câtă bucurie îmi aduce! O, mare bucurie! Inima îmi tresaltă. Simt că sunt înrudit cu el, pentru că şi el este înrudit cu Dumnezeu.

Cuviosul Paisie Aghioritul

2 răspunsuri la „Iubirea de sine”

Lasă un comentariu