Mâncarea cea adevărată

Ci având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea îndestulaţi vom fi. Iar cei ce vor să se îmbogăţească, cad în ispite şi în curse, şi în pofte multe fără de socoteală şi vătămătoare, care cufundă pre oameni în pieire şi în pierzare.” (I Timotei 6, 8-9) Uitându-ne mai atent la noi-înşine şi în jurul nostru, observăm o tendinţă generală de secula

izare a societăţii noastre, numite „de consum” şi un duh superficial, străin de Dumnezeu. Îndepărtându-se de Dumnezeu, omul devine pătimaş, lacom, iubitor de plăceri. Sf. Ap. Pavel ne învaţă: „Grija trupului să n-o faceţi spre pofte” (Romani 13, 14). Dar ce se întâmplă astăzi? Oamenii devin robi ai patimilor şi toată viaţa aleargă după plăceri. O afirmaţie înţeleaptă spune că noi nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim. Plăcerea gustului Sfinţii Părinţi o numesc „dulceaţa gâtlejului”. Mulţi oameni îşi fac chiar un hobby de a mânca mereu ceva gustos. Cum trebuie să fim noi azi, ca să nu ajungem să ne vindem sufletele sau dreptul de fii ai lui Dumnezeu pe „un blid de linte” (Facerea 25, 30-34)? Este o zicală: „Nu tot ce zboară se mănâncă”. Să fim înţelepţi! Nu tot ce e frumos ambalat şi bine condimentat trebuie consumat. Ni se prezintă pe panourile de reclamă şi ni se oferă cele mai sofisticate mâncăruri. Şi oamenii mănâncă. Paradoxal este faptul că, deşi mâncăm mult şi gustos, nu ne săturăm, nu avem saţ. Oamenii rămân flămânzi de Cuvântul lui Dumnezeu şi însetaţi de Apa cea Vie, pe care o poate da numai Hristos (Ioan 4, 10-14). Dar societatea modernă nu oferă astfel de mâncare,ci numai minciuni frumos împachetate, pe care oamenii le consumă, amăgindu-se că-şi procură mâncăruri de calitate, dar nu se satură; ne transformăm, parcă, în nişte containere, în nişte saci fără fund, care înghit şi înghit mâncare… fără rost… Profeţind despre vremurile noastre Sf. Pr. Amos zice: „În zilele acelea fetele frumoase şi tinerii de sete vor pieri” (Amos 8, 13), adică sufletele curate se vor topi de sete duhovnicească, fără să-şi împlinească aspiraţiile, pentru că le va lipsi harul. Sf. Maria Egipteanca a consumat în 47 de ani doar 3 pâini! Ce a ţinut-o pe ea în viaţă în acea straşnică pustietate fără apă şi mâncare? Harul, pe care ea cu trudă l-a dobândit. Sf. Serafim de Sarov mânca doar nişte rădăcini, legume sau pesmeţi, dar lucra fizic intens. De unde avea el putere? Îi prisosea harul, care-l întărea. Numeroase sunt exemplele de acest fel în toată istoria patristică şi-n tradiţia noastră ortodoxă. Nouă, celor de azi, ne este greu să ne închipuim aceste lucruri, dar, totuşi, e posibil de trăit aşa cum au vieţuit sfinţii. Problema e în noi, căci suntem slabi în credinţă. Lumea zace în agonie materială. Oamenii sunt slăbănogiţi sufleteşte şi trupeşte. Mâncarea care ni se oferă azi nu ne întăreşte, cum ar trebui, dar ne moleşeşte şi ne îmbolnăveşte. De ce oare bunicii noştri cu un boţ de mămăligă se îndestulau o zi întreagă, lucrând din greu la câmp, arând, semănând, treierând? Ei erau zvelţi la trup şi limpezi la minte, cu toate că trăiau în sărăcie şi-n lipsuri. Bunăstarea materială, confortul, cruţarea puterilor nu sunt de folos dacă nu este dreaptă socoteală în toate. Un stareţ al zilelor noastre Antonie, care a avut descoperiri despre sfârşitul lumii, spune că oamenii de azi mănâncă de şapte ori mai mult decât au mâncat generaţiile anterioare. Ei mănâncă nu pentru că au nevoie să mănânce, ci pentru că ESTE MÂNCARE! Dar omului, ca să fie cu Dumnezeu, îi este destul pe zi o bucată de pâine şi o cană cu apă. Cei care conduc lumea, societăţile comerciale alimentare ne îndoapă cu mâncăruri, menite să scurteze viaţa, să îmbolnăvească trupurile, să schilodească sufletele. În Sf. Scriptură citim că Faraon, pentru a-i înrobi pe evrei şi a nu permite ca neamul lor să se înmulţească, îi punea la munci grele (Ieşirea 1, 8-11), dându-le multă mâncare, ca ei să uite de Dumnezeul lor şi să moară în necaz. Împăraţii romani, pentru a stăpâni gloatele şi a le face ca să-i cinstească pe ei ca pe nişte binefăcători, le ofereau cetăţenilor lor „pâine şi circ”, adică mâncare şi distracţii. În istorie sunt bine cunoscute îmbuibările şi orgiile la care se dedau romanii, în frunte cu conducătorii lor. Să ne ferească Dumnezeu de aşa cădere! Să fim cu luare aminte! Oare nu se încearcă acelaşi lucru azi şi cu noi, creştinii? S-a schimbat numai tactica de asuprire şi de momire, dar scopul a rămas acelaşi: îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu. Să nu uităm cuvintele vii şi veşnice din Sfintele Evanghelii – cu ele să ne hrănim! Iar pâinea noastră cea de toate zilele să ne fie RUGĂCIUNEA, însoţită de Sf. Taine (Sf. Spovedanie şi Sf. Împărtăşanie). Aceasta este mâncarea cea !http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/mancarea-cea-adevarata.html

 

Lasă un comentariu