Naşterea Maicii Domnului

Naşterea Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria

Ortodoxia noastră sărbătoreşte Naşterea Preasfintei Fecioare Maria în fiecare an pe 8 septembrie. După nouă luni de bucurie crescândă Sfânta şi dreapta Ana a născut pe Fiica cea Preacurată şi binecuvântată, pe Preasfânta Fecioară Maria, pe Începătoarea şi mijlocitoarea mântuirii oamenilor. Naşterea Ei a umplut de bucurie pe părinţii Săi Ioachim şi Ana, cerul şi pământul şi pe toată lumea din toate vremurile.
La naşterea fiilor lui Adam, socotind după dreapta credinţă era o zi mai mult de mâhnire decât de bucurie, pentru că se năşteau urâţi şi vrăjmaşi lui Dumnezeu, fii ai păcatelor şi ai mâniei, fără siguranţă în soarta viitorului lor. Naşterea Preasfintei Fecioare Maria, pe drept cuvânt, a fost o zi de mare sărbătoare de mare cinste şi de mare bucurie pentru viitor. Lumea din cele patru laturi ale pământului, ce zăcea în întuneric şi în umbra morţii, aştepta venirea Răscumpărătorului Mesia-Hristos, se simţea tresărind de o bucurie tainică la naşterea Sfintei Fecioare. Mulţimea îngerilor din ceruri văzând strălucitele frumuseţi ale sufletului Preasfintei Fecioare, privind darurile cu care Dumnezeu a înzestrat şi a împodobit pe Prunca nou-născută, plini de mari bucurii şi mirare, au strigat unii către alţii: ,,Cine este această (Pruncă) minunată, care apare în calea vieţii omeneşti, înzestrată cu atâtea minunate îmbelşugate daruri? Cine este Aceasta ce străluceşte ca razele, frumoasă şi plăcută ca luna, aleasă şi luminoasă ca soarele, şi ca oastea de război, puternică, înfricoşătoare aşezată în line de bătaie (Cânt. Cântărilor 6, 9-10) căreia nimeni nu-i poate sta împotrivă? Aceasta este Fecioara prezisă de Dumnezeu că va sfărâma capul şarpelui-diavol, proorocită de profeţi că va naşte pe Emanuel, Care prin activitatea Sa mesianică, crucificarea, sacrificiul şi proslăvirea Sa, va zdrobi puterile iadului şi va elibera pe toţi credincioşii din blestem. Aceasta este Împărăteasa cerului şi a pământului, bucuria îngerilor şi mângâierea oamenilor”.

Cât de fericită şi slăvită este perechiea sfântă a derpţilor soţi Ioachim şi Ana, care s-au învrednicit a zămisli şi a naşte o Fiică aşa de curată aleasă, sfântă şi desăvârşită, pe Preasfânta Fecioară Maria, din care S-a născut Iisus, ce se zice Hristos (Mt. 1,16).
În cetatea sfâtă a Ierusalimului se sărbătorea anual ziua sfinţirii Templului lui Solomon, mai tărziu a lui Zorobabel, care priveau în viitor pe Mesia, plinirea Legii şi a proorocilor. La ziua naşterii Maicii Domnului Biserica ne chiamă a sărbători a cinsti un Templu mult mai mărit, mai minunat mai strălucit, mai luminat şi dumnezeiesc, un Templu nefăcut de mâini omeneşti, în care ,,Cuvântul lui Dumnezeu se va face trup, se va sălăşlui înre noi şi va locui cu noi” (a)
Născându-se Sfânta Fecioară Maria, tatăl Ei Sfântul şi dreptul Ioachim, a dus lui Dumnezeu mari jertfe şi arderi de tot la Templul Sfânt din Ierusalim. Atunci s-a binecuvântat el de arhiereu, de preoţi şi de tot poporul, fiindcă s-a învrednicit de binecuvântarea lui Dumnezeu. De la Templu venind acasă în Nazaret, dreptul Ioachim a făcut un ospăţ mare în casa sa, şi toţi se veseleau şi lăudau pe Dumnezeu. Amândoi părinţii priveau pe Fiica lor cu o mare încredere în viitor.

O dată cu naşterea Preasfintei Fecioare, lumea s-a umplut de bucurie în nădejdea eliberării sale din sclavia păcatului, din tirania Satanei şi din osânda iadului. Lucifer cu îngerii săi întunecaţi se îngrijorau înforiindu-se în fundul beznei iadului, simţind că ziua surpării împărăţiei întunericului se apropie. Diavolul, care după surparea protopărinţilor noştri Adam şi Eva din fericirea Raiului, devenise domn şi stăpân al lumii, care gemea strivită sub picioarele lui, acum se cutremură îngrozit, în ziua aceasta a naşterii Preasfintei Fecioare, el simţea apropiindu-se prezicerea pedepsei dumnezeieşti asupra lui: ,,Vrăjmăşie vio pune între tine (diavole) şi între femeie (Fecioară Maică), aceasta va zdrobi capul tău…” (Fac. 3,15; comp. Ioan 3, 14-17).
Naşterea Preacuratei Fecioare, este pentru Satana şi pentru oştirea lui infernală, un izvor de groază şi frică cumplită. Prunca aceasta sfântă, chiar din leagăn este o înfricoşare cumplită diavolilor ca o armă puternică, rânduită în linie de bătaie, cum adevereşte şi înţeleptul Solomon; este bucuria întregului univers. Noi toţi oamenii pământului începem viaţa noastră cu ţipăt chiar din clipa naşterii noastre, începem viaţa noastră cu lacrimi, prevestim calea vieţii presărată cu lacrim, preavorbirilo noastre lumeşti, se terimină cu o amară şi cumplită moarte. Aici în lumea aceasta, plină de amăgiri şi curse satanice, numai Preasfânta Fecioară, luminată cu darul proniei dumnezeieşti, face începătura vieţii cu bucurie, fiind începătura a toată bucuria, precum adevereşte şi Sfânta Biserică, cântând: ,,Naşterea Ta Născătoare de Dumnezeu bucurie a vestit la toată lumea, că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul a dat binecuvântare, şi tricând moartea a dăruit nouă viaţă veşnică” (Ceaslov).
Preasfânta Fecioară în toată cale vieţii Sale povesteşte măririle cu care a înălţat-o Dumnezeu: ,,Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic…” ; iar sfârşitul vieţii Ei pământeşti este o strălucită mutare la viaţă, sus în slava cerului, împodobită cu soarele, îcununată cu stelele, ca o Împărăteasă a îngerilor a lumii: ,,Semn mare s-a arătat în cer: O Femeie îmbrăcată cu soarele, luna era sub picioarele Ei şi pe capul Ei purta cunună din douăsprezece stele…” (Apc. 12).

Lasă un comentariu