Realitate?

Într-o lume atât de sceptică, într-un secol atât de încercat, într-o ţară în care până şi simpla dorinţă de a supravieţui este înconjurată de incertitudine, singura speranţă rămâne iubirea…Dar iubirea nu e uşor de găsit. Dincolo de zâmbete se ascunde durerea, dincolo de vorbe se ascunde teamă…
Fugim către un ideal şi uităm de noi şi de ceilalţi. Ne cufundăm în vise şi nu mai discernem între adevăr şi minciună, între real şi ireal. Vrem să progresăm şi să atingem înalte nivele de cunoaştere şi ajungem până acolo încât nici familia nu ne mai recunoaşte. Ne dedublăm ca nişte organisme primitive. Ne rupem pentru a ne izola de ceilalţi crezându-ne mai buni, crezându-ne superiori.
Căutăm iubirea care să ne ‘servească’, dar nici măcar pentru o clipă nu suntem dispuşi să împărţim o fărâmă din noi spre fericirea celuilalt.
Am rupt oare în fărâme pământul?

Lasă un comentariu