Sfântul și Marele Prooroc Ilie

Vrând să începem viaţa Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, vă­zătorul cel slăvit, râvnitorul după Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fără de lege, învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, pedepsitorul prorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marele plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va să fie, ca o înainte cuvântare, înainte mergător la a doua venire a lui Hristos, vom pune înainte faptele care le-a făcut el, pentru mai luminoasa arătare a râvnei lui, cu care a râvnit după Domnul Dumnezeu.

La început, popoarele lui Dumnezeu cele alese, care se înmulţiseră în douăsprezece seminţii, după numărul celor doisprezece fii ai lui Israel, au fost nedespărţite între dânsele, cu o împreunare şi cu o sfătuire, îndreptându-se cu un povăţuitor care s-a început de la Moise, de la Isus al lui Navi şi de la ceilalţi judecători ai lui Israel, până la împăratul David şi Solomon. Iar când după Solomon a luat împărăţia fiul său, Roboam, şi, ca un tânăr, neascultând sfatul cel bun al bătrânilor celor înţelepţi, ci ascultând sfatul cel răzvrătit al tinerilor celor asemenea cu dânsul, a început a asupri poporul lui Israel, îngreunându-l cu felurite dajdii şi pedepsindu-l cu bătăi şi risipiri, atunci zece seminţii ale lui Israel, rupându-se de dânsul, şi-au ales alt împărat cu numele Ieroboam. Acel Ieroboam a fost mai înainte rob al lui Solomon, şi vrând Solomon să-l bată pentru oarecare pricină, el a fugit în Egipt, unde a stat până la moartea lui Solomon. Iar după moartea lui Solomon întorcându-se, seminţiile lui Israel, care se rupseseră de Roboam, şi l-au pus lor împărat.

Deci Roboam, fiul lui Solomon, împărăţea în Ierusalim numai peste două seminţii: peste seminţia lui Iuda şi peste cea a lui Veniamin. Iar Ieroboam, robul lui Solomon, împărăţea peste zece seminţii ale lui Israel, în cetatea Sichem cea înnoită de dânsul, care mai înainte fusese risipită. Deci cele două seminţii care rămăseseră cu fiul lui Solomon, Roboam, se numeau împărăţia lui Iuda; iar cele zece seminţii care se rupseseră cu robul lui Solomon, Ieroboam, se numeau împărăţia lui Israel. Iar de vreme ce seminţiile lui Israel, deşi se despărţiseră în două părţi, totuşi ele slujeau împreună unui singur Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, neputând să mai aibă alte biserici, decât numai pe cea din Ierusalim zidită de Solomon, şi nici alţi preoţi, decât numai pe cei puşi de Dumnezeu, de aceea popoarele din împărăţia lui Israel veneau în toţi anii la Ierusalim să se închine Domnului Dumnezeu, cu aducere de jertfe.

Iar Ieroboam, împăratul lui Israel, văzând aceea, s-a gândit în sine, zicând: „Aceste popoare, dacă vor merge totdeauna astfel pe la Ierusalim, pentru închinare lui Dumnezeu, iarăşi se vor lipi de împăratul lor cel dintâi – de fiul lui Solomon şi pe mine mă vor ucide”. Acestea gândindu-le, căuta cum ar putea să întoarcă pe israeliteni, ca să nu se mai ducă în Ierusalim; deci s-a gândit ca mai întâi să-i întoarcă pe dânşii de la Dumnezeu, zicând: „Nu se poate ei să lase Ierusalimul, dacă nu mai întâi vor părăsi pe Dumnezeu”.

Deci ştiind el că poporul acela este lesne aplecat spre închinarea de idoli şi spre toată spurcata fărădelege, s-a gândit să-i depărteze pe ei de la Dumnezeu printr-un meşteşug ca acesta: A făcut doi vitei de aur – precum şi israelitenii cei de demult care ieşiseră din Egipt, au făcut un viţei de aur – şi chemând la dânsul tot poporul acela şi arătându-le lor viţeii, le-a zis: „Aceştia sunt zeii tăi, Israele, care te-au scos din pământul Egiptului! Nu mai umblaţi de acum la Ierusalim, ci să vă închinaţi acestor zei”. Apoi a pus acei viţei în felurite locuri; pe unul în Betel şi pe altul în Dan, zidindu-le case prea frumoase. Şi le-a rânduit lor praznice şi multe jertfe; şi el însuşi s-a făcut slujitor al lor. Apoi a poruncit, spre înşelarea popoarelor celor iubitoare de păcate, să săvârşească toată fărădelegea lângă acei idoli în chip de viţei de aur, la necuratele lor praznice.

Astfel, acel împărat păgân, pentru împărăţia cea vremelnică, şi el însuşi a căzut de la Dumnezeu şi pe toate cele zece seminţii le-a întors de la Dânsul. Deci, după acel împărat, şi ceilalţi împăraţi ai lui Israel şi idoli, precum se deprinsese de la Ieroboam. Dar Preabunul Dumnezeu, nepărăsind pe poporul care îl părăsise pe El şi căutând întoarcerea lor, le trimitea pe prorocii Lui cei sfinţi, ca să le arate rătăcirea lor şi să-i sfătuiască, ca, izbăvindu-se din cursele diavolului, să se întoarcă iarăşi la binecredincioasa cinstire a Dumnezeului cel adevărat. Intre alţi proroci, care în felurite vremuri au fost trimişi la dânşii, a fost şi acesta, despre care ne este nouă cuvântul, adică Sfântul Ilie cel mare între proroci, despre a cărui naştere se povesteşte aşa de către cei vrednici de credinţă:

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Prooroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Proorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că la nașterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână, Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa de pioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme. Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta pe Prooroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și se închina idolilor Baal și Astarte.


Peștera profetului Ilie, Muntele Carmel, Israel
Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip direct purtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilor săi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secetă groaznică se abătu atunci, ca febra, asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animalele domestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pe poporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, a acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cu piele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolo de Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva, care mai exista și astăzi, și unde a trăit și Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apa cascadei iar Domnul îi trimise corbi – animale pe care evreii le considerau impure și care aveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor – pentru a-i duce pâine dimineața și carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascada secă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lungul drumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunse la o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. În ciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru, ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplata ospitalității sale : la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se mai goliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la această văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu că ar fi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urcă la etaj acolo unde locuia el și după ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice pe Dumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

2 răspunsuri la „Sfântul și Marele Prooroc Ilie”

  1. Contact Form15/08/2019 la 02:44Răspunde

    Ciao! luminafaptelorbune.ro

    We present oneself

    Sending your commercial offer through the feedback form which can be found on the sites in the Communication section. Contact form are filled in by our software and the captcha is solved. The superiority of this method is that messages sent through feedback forms are whitelisted. This technique increases the chances that your message will be open.

    Our database contains more than 25 million sites around the world to which we can send your message.

    The cost of one million messages 49 USD

    FREE TEST mailing of 50,000 messages to any country of your choice.

    This message is automatically generated to use our contacts for communication.

    Contact us.
    Telegram – @FeedbackFormEU
    Skype FeedbackForm2019
    Email – FeedbackForm@make-success.com

Lasă un comentariu